Cum descarci Instagram Stories, ca să nu le pierzi niciodată

de: Alexandru Puiu
16 01. 2018

Dacă te supără efemeritatea poveștilor de pe Instagram, ar fi bine să înveți cum descarci Instagram Stories ca să nu le pierzi niciodată.

Indiferent dacă ai postat tu ceva pe Instagram Stories sau te încântă imaginea sau clipul postat de un prieten în acel format care dispare după 24 de ore, este bine să știi că acel conținut este descărcabil. Indiferent dacă este vorba de o fotografie amuzantă sau un scurt metraj inspirat, eixstă o soluție foarte prietenoasă prin intermediul căreia le poți salva. În teorie, există probabil mai multe alternative cu o finalitate similară, dar eu am optat pentru utilizarea unui website dedicat acestui scop.

Indiferent dacă ai un Android, iPhone sau laptop, accesează prin intermediul browserului tău preferat  storiesig.com. Site-ul este cât se poate de prietenos. În partea de sus, tastează numele de utilizator aferent persoanei de la care vrei să descarci un Instagram Story. Este important de reținut că, din păcate, acest mecanism și oricare altul găsit pe internet, funcționează doar în cazul profilelor publice de Instagram. În cazul unui prieten de pe Instagram care are contul restricționat, singura ta șansă ca să imortalizezi o postare în formatul efemer, implică realizarea unei capturi de ecran în format foto sau video.

Revenind însă la StoriesIg, după ce ai tastat numele de utilizator în câmpul Username și ai apăsat pe Enter, ar trebui să vezi postarea sau postările din Instagram Stories aferente persoanei de interes. Sub fiecare postare, vei vedea un buton marcat Download. Apasă pe el, pentru a descărca imaginea în JPG sau clipul video în MP4.

Întregul mecanism detaliat mai sus funcționează foarte bine pe Windows, Mac sau Android dacă vrei să știi cum descarci Instagram Stories de la diverse persoane. Din păcate pentru posesorii de iPhone, aceștia au nevoie de o aplicație separată pentru descărcarea clipurilor din Stories. În acest scop, poți folosi Browser and Document Plus. Respectiva limitare are legătură cu faptul că nu poți descărca fișiere din browser pe iOS.